Hamburger de casă (II)

Hamburger de casă
Hamburger de casă
Hamburger de casă
Ingrediente pentru chiftea:
-500 g carne tocată de vită;
-1 ceapă dată pe răzătoare;
-2 grăunți de usturoi;
-piper proaspăt zdrobit;
-boia iute de ardei;
-sare;
-cimbru;
-1 albuș de ou.

Ingredientele de mai sus se pun toate într-un bol și se frământă bine până rezultă o pastă omogenă și nelipicioasă. Pasta rezultată este suficientă pentru patru chiftele. Așadar, împărțiți pasta în patru părți egale și modelați patru sfere. 

Presați sferele, formați hamburgerii și îi frigeți pe grill.


Celelalte ingrediente necesare:
-6 chifle;
-salată verde;
-muștar iute;
-ketchup;
-castraveciori murați;
-brânză;
-bacon fript;
-rondele de ceapă;
-roșii feliate.

Pentru montatul hamburgerilor procedați după cum urmează:

Tăiați chiflele pe jumătate și prăjiți-le pe ambele fețe. Pentru fiecare hamburger vă vor fi necesare trei felii pe care le ungeți pe câte o parte cu muștar iute.

Așezați jos prima felie de pâine. Peste ea așezați salata, baconul prăjit, câteva rondele de castraveciori și ketchup.

Așezați a doua felie de pâine, brânza topită în tigaie, câteva rondele de cepă, chifteaua friptă, ketchup și o felie de roșie.

Așezați ultima felie de pâine și ornați sandwich-ul. 

Poftă bună! 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu